Tag Archives: litere

„negru pe alb”, romanul ne(re)cunoscut al lui faulkner

semestrul ăsta am avut un curs de traduceri din faulkner. din care eu nu am citit nimic. (încă nu regret acest fapt.) iar acu, la final, a trebuit să vin cu o variantă de traducere a titlului „intruder in the dust” + 5 argumente pentru opțiune. versiunea românească (eugen barbu și andrei ion deleanu) e „nechemat în țărână”. din „intruder in the dust” am citit de 2 ori primele 2 pagini, unde băltea o ambiguitate referențială – ca să zic așa – descurajatoare, așa că am renunțat. oricum, cred că n-aveam de gând s-o citesc nici în condiții normale. în fine, lucrărica trebuia predată, cum-necum.

„acțiunea” nu e greu de imaginat: negrul lucas e acuzat pe nedrept c-ar fi omorât un alb. de ce pe nedrept? fiindcă e negru. îl scapă un puști (alb), care se duce să scormonească mormântul mortului ca să demonstreze că glonțul cu care fusese împușcat nu era ăla din arma lui lucas. (da, senzațional.) și cam asta-i treaba, practic negru le-o dă tuturor, în ciuda prejudecăților etc.

revenind la „poetica traducerii”, în multe limbi romanul a fost tradus pur și simplu „intrusul”, în timp ce varianta portugheză e „lumea nu iartă” (!). cum „nechemat în țărână” suna deja și frumos, și nițel arhaic, și metaforic și mai respecta și structura din original, mi-am dat seama repede că singura mea șansă era să abordez chestiunea prin (supra)interpretare, încurajată fiind și de „inventivitatea” portugheză!

versiunile mele intermediare au fost: „crimă și pedeapsă”, „crimă și prejudecată”, „interlop la sarcofag”, „judecată și prejudecată” etc. (totul într-o înlănțuire frenetică de idei miezoase), pentru ca varianta ultimă să mă lovească revelatoriu și nu mai puțin fatal: „negru pe alb”!

știu, știu că poate părea ciudat, dar… vă asigur că nu este! iată și argumentele mele, pe care le-am și scris, de altfel, în lucrarea „oficială”, întinzând coarda foarte laxă a ecsperimentului:

1. „negru pe alb” e o construcție semantic (și cromatic!) prea bine sudată în limba română ca să nu prindă la public – mai ceva decât „roșu și negru”, m-aș hazarda!

2. iar aplicată contextului romanului, capătă valențe și sensuri nebănuite…

3. exprimă, cu maximă sinteză, tensiunea rasială din roman și modul impresionant cum lucas își păstrează demnitatea lui neagră în fața unei comunități potrivnice, ba chiar schimbându-le unora percepția asupra condiției sale mizere (de negru, trebuie spus);

4. apoi expresia își menține și sensul ei clasic de „ferm”, „clar”, de judecată în scris irevocabilă – ceea ce trimite automat la condamnarea juridică a lui lucas;

5. dar în același timp noi știm că el nu e condamnat doar pe bază juridică, ci și prin judecata… prejudecății! (implacabilă și ea.);

6. și, în fine, pour la bonne bouche, să nu uităm de contrastul negru-alb ce funcționează ca metaforă a disputei moarte-viață (clișeu-clișeu, dar nu mai puțin adevărat! căci ce e clișeul dacă nu (prea-)adevăr?!), pe care se sprijină acest nemaipomenit roman.

pe această cale, le mulțumesc celor care cred și mai mult în mine de-acu încolo și sper ca versiunea „negru pe alb” să se impună cum se cuvine pe piața literară românească! (dar până atunci sunt foarte deschisă și la alte variante. că poate a mea nu e cea mai inspirată…)


din nou în căutarea lui mihai mîndra

în ciuda vieţii-mi liniştite – aşa cum ştim cu toţii că mi-am refăcut-o în urma evenimentelor din tristul mai 2009 – dujmanii, cu voia sau fără de voie, continuă să-m’ facă rău. deşi trecut-a aproape un an, “şcoala resentimentarilor” (hehe!) revine, fără sens, în forţă. (a se vedea noile şi încrâncenatele intervenţii, probabil cu intuiţia extraordinară că profesorul mihai mîndra este un subiect cumva vejnic, mereu valabil, cum s-ar spune, adică – de ce nu?! – mereu pe la modă.) mai mult de atât, dovada (nefilologică, neştiinţifică etc. – ca să nu mă mai frece pe la cap cei ce-şi zic uameni) că “povestea” mihai mîndra e dintre cele ciclice (deci sacre, foarte aproape de stucturile mitice – şi o spun fără să trebuiască să mă hazardez prea tare!) şi nemuritoare, tâşnită din propria-i cenuşe, se află chiar aicişea, printre căutările înverşunate care dus-au spre blogul meu. desigur, termenii de căutare nu onorează nici una dintre părţile implicate, mihai mîndra, respectiv studenţii de pe la litere şi limbi străine, reduşi la cap în felul lor, mai ales acu că vine sesiunea – a dreacu’!

mihai mandra si studentele frumoase de la
ce fel de studente ii plac evreului mihai mindra
profesorul mihai mandra se uita dupa studente
mihai mandra la lma comentarii fosti studenti
ce parere au studentii despre mihai mandra
mihai mandra la lma ii plac studentele
profesorul mihai mandra se uita dupa fete

cum sa iau examenul la mihai mandra?


cultura literară pă înțelesul tuturora

că pe la master aerul e (mai) superior nu încape îndoială dacă ne aruncăm ochii peste rezultatele sesiunii, unde ruptu’ ăla care are vreun 8 sau 9, mă-sa-i… se știe! aceasta fiind situația, îmi imaginez, mai departe, că tuată lumea, genială cum se dovedește, va primi bursă, dar cum bani îs puțini – alfel n-are cum – îmi imaginez, și mai departe, că ăia 300 dă lei/lună vor deveni, să zicem, un 50, așa, pentru încurajare, întru mica fericire a tuturora, să aive de-un suc, de-un cogeac, astea, și poate – de ce nu… e o șanse… – de-o carte d-aia de 3 lei de la tritonic – editura mea de suflet! -, aruncată prin cutie, cum s-a-ntâmplat săptămâna trecută pe la litere. s-au gândit ei aja, nush cum draq, să ne-o dea alternativ la cultură cu enciclopaedia lu’ andreea marin sau cu celebra colecție SAS, de Gerard de Villiers, cu intrigi hiper-polițisto-teroriste și cu gagici cvasiguale pe copertă, de care mai citea taică-miu pă la baie.

carevasăzică, provocarea intelectuală se ține tare, concurența ie acerbă spre aprigă, iar fiecare zi e o luptă. zilele trecute, o colegă – care ie și profesuară la o școală generală, deși zicea că și-a dat demisiah! -, o colegă care, în ciuda unor evidente neajunsuri – începând de la articularea sunetelor până la logica discursului și a ideilor precare pe care se screme să le emită – a reușit în toți acești ani de trudă poate nu să impresioneze profesorii, dar în mod cert să-i convingă de normalitatea sa, deci această colegă care mereu are ceva esențial de transmis, chiar și sau mai ales în momentele când se cuvine să (se) tacă și să (se) mediteze asupra unor chestiuni etc., deci această colegă îmi oferă bibliografia de la un curs nou la care n-am ajuns, să mi-o trag și io la cserocs, precizând că a notat niște treburi pe ea. nu, nu mă deranjează, îi zic io. uameni suntem. întâmplător, cursul se anunță foarte mișto, pe numele lui „romanul lecturii și lectura romanului”.

deși trecuse dăcât o zi numa’ de la primirea bibliografiei, colega noastră își notase deja, cu acribie filologică, cotele de bibliotecă ale câtorva cărți. frumos, ce pot să spun?! însă nu mică mare-mi fu mirarea când am văzut următuarele, scrise de însăși mâna ei inocentă: Jocul dragostei și al întâmplări, Marivo (?), Don Quixote (căci se subînțelege automat și de la sine că noo, românilor, ne ie cel mai la îndemână și cel mai firesc cu putință să folosim titlul în engleză!), iar mai jos Cundera (?).

(nu) pot decât să adaug că:

  • marivaux era deja menționat în bibliografie
  • acu vreo doi ani, am scris pe vechiu-mi blog yahoo despre o situație similară, având-o ca (și) protagonistă pe aceeași studentă, care scrisese la rândul ei (iar io văzusem nu altfel decât cu ochii mei că era lângă mine) în timpul unui curs Highdeger (ceea ce nu denotă puțină imaginație, ce-i drept) și Husăl sau Husel (nu-mi amintesc ezact)
  • (puțin off topic așa, dar în aceeași paradigmă) o fostă colegă – pe care am crezut-o multă vreme, în limitele unei interacțiuni minime, totuși, un exemplar uman cât de cât normal (deși vinci zice că „părea la fel ca toate de la început”) -, în prezent la master la comunicare/publicitate,  că acolo ie miezu’, are și blog – foarte frumos din partea ei! -, dar unul mai… profesional așa (sper, susținut și de bucurenci), cu titlul Fi Om…fi ECOnOM! te-ai prins?!

p.s. din profesionalism – și ca să nu mă mai suspecteze tovarășii și dujmanii de ticluiri & uneltiri – atașez și materialele vizuale care vor vorbi ca de la sine.


false note despre un master de căcat. nervi de iarnă și alte fantezii

vorbim de etape. stari, stadii, momente, in echilibre ce se rup si se refac la loc (si toate retorica aia baroca, care oricum n-are nici o legatura ‘avizata’ cu se spun acu), fara sa respecte vreo lege anume sau cine stie ce fatalitate. mai ti-e lene de tot, mai iti revii, mai iti vine vreo superidee, mai dai sanselor cu piciorul, mai regreti, mai citesti, mai uiti, mai te faci ca scrii si o iei de la capat, intr-o recurenta a temelor & motivelor ‘existentiale’ care sa-ti demonstreze ca nimic nu e ireversibil si definitiv. miscare continua, din fericire, ceea ce anuleaza pesimismul zgomotos al decaderii implacabile, precum si hiperentuziasmul succeselor in lant.

fireste, micul meu discurs introductiv nu e decat un mod ieftin cu pretentii de teoretizare diletanta a unei perioade cam searbede din viata-mi ultimelor saptamani. si nu pentru ca mi s-ar fi intamplat ceva nasol – din contra; a fost in multe privinte una dintre cele mai productive si consistente ‘etape’ din existenta mea socio(-schizo)-culturala. lucrez intr-un mediu 100% cultura-arta-si-alte-isme, cu oameni cu idei si cu umor sanatos, m-am mutat deja de o luna si, contrar oricaror asteptari, inca nu-mi dau seama ‘care-i treaba’, de fapt. de cealalta parte, ‘spiritualiceste’, mi-a pierit – incet si sigur – cheful pentru un master anemic, cu cursuri disparate si diverse labareli care mai mult n-au legatura cu ‘literatura comparata’ si au ceva relatii cu teoria literara contemporana, unde, daca nu te-a prins marele val poststructuralist, n-ai ce cauta. si nu vreau s-o dau pe fatalisme (contrar a ceea ce tocmai ziceam), dar ie izbitor de greu sa faci in chip profesionist un master in romania. poate exagerez. o fi greu decat pe la litere. deci la scoala merg mai mult rar decat des, iar uneori o fac in virtutea respectului pentru cativa profesori de care eram deja atasata.

pentru ca e master, vorbim de cursuri putine. din alea putine, 2 se ocupa cu jurnalele de calatorie in strainatate ale entelectualilor romani, respectiv autobiografiile unor scriitori romani plecati, din varii motive (in general politice), pe la egzil. ‘mpare rau ca nici una dintre teme nu e dintre acelea care sa nu ma lase sa dorm. in continuare, cornel mihai ionescu – si-mi pare rau ca pe wiki scrie putin pentru o figura absolut remarcabila in eruditia sa – tine, de la inceputul anului, un curs de istoria artei, adica despre laocoon. :/ si monstri marini si serpisori si noduri si numeroase digresiuni enciclopediste (alea etimologice sa te lase cu gura cascata, nu alta!) care compun o enorma poveste la care studentul cu greu poate lua parte. pentru ca devine un curs pe tiparul “despre tot si nimic”. pe aceeasi directie, dar cu o tendinta pronuntata de masturbare autista, se inscrie si cursul d-lui moanga, ale carui cunostinte intr-ale artei sunt din nou impresionante. insist pe distinctia om – curs(ul) sau, caci cu moanga am iesit adesea pe la cafea si-am vorbit nenumarate si e una dintre figurile interesante ale facultatii noastre. insa cursul de iconologie de la master e rupt de orice coerenta. incepusem relativ promitator cu panofsky, apoi nu stiu ce s-a intamplat. hipnoza de cacat, exersare a noncomunicarii. iar de la conjunctii si prepozitii – vorba lu’ ghelase! – scenariul se rupe. si nu se mai reface pret de aproape 2 ore. la antoaneta tanasescu nu mai zic; este ea, intr-adevar, asa cum o sti(a)m, insa ma plictisesc, insa ma tot duc la curs si nu mai astept nimic. ne povesteste, cu stil, despre carti-si-viata, despre viata. si vorbim inevitabil din lumi paralele. probabil ca nu e vina nimanui. ‘vedeta’ masterului semestru asta e, de departe – si din tinuturile exotice, hehe, ale filosofiei -, vasile morar (aflat, hehe, printre acei secsi 50 de entelectuali autohtoni – ce-i drept, la peste 60 de ani, se tine misto rau!). mda, e pur si simplu din alt lut pedagogic, ca sa zic asa, fata de figurile familiare de pe la litere, in general non-didactice (cu efecte senzationale si dezastruoase deopotriva; e al draq de greu sa fii un prof neconventional, spectaculos si eficient in acelasi timp. ma-ntorc, n-am ce face, din nou la exemplul sebastian-vlad popa.). e impecabil, e relaxat, e amabil, insa domeniul eticii aplicate (care trebuia de fapt sa fie ‘etica & estetica’) nu trece dincolo de limitele unei frumoase curiozitati pentru mine. oricum, e un curs la care merg cu placere. o placere putin angajata. si-mi pare rau, eram obisnuita sa fiu cu totul acolo.

altfel spus, imi pare rau de ‘etapa’ asta dezamagitoare, filologic vorbind. imi pare rau ca-mi pare rau. e un context neinspirat, atata tot. astept, inertial, reale provocari pentru semestrele viitoare. astept un curs sanatos de literatura comparata. astept spectacolul cu care m-am obisnuit. bla bla, e un subiect nitel melancolic pentru mine. nu regasesc nimic demn de cinismu-mi sau de ironiile crunte pe care le azvarleam, nu fara o meschina simpatie, spre fostele mele colege, in prezent fericite ase-iste. (si sincer ma bucur pentru ele! desi mai tarziu, au luat decizia corecta!)

deci dupa primul semestru la masterul de teoria literaturii si literatura comparata al facultatii de litere din universitatea din bucuresti mi-e putin sila, de ei si de mine la un loc. curat baudelairian! oricum, important ie ca vine craciunu’-si-revelionu’, aci ne cacam pe ia de literatura si macar ne simtim bine-n pizda ma-sii de treaba.


gaudeamus, astea

vineri fu la gaudeamus si multasteptata lansare a cartii noastre, “scrisoarea de iubire, dragoste, amor”. au vorbit niste uameni; carmen musat, iulian baicus si alti ganditori, mai mult sau mai putin studenti. am stat in spate si am chicotit. intre noi, barbatii, cum s-ar spune. antoaneta tanasescu, intr-o forma radiindă (!), n-a pregetat sa-si exprime, inca o data si-o data, iubirea (dragostea, amorul…) pentru vinci, “iubirea ei secreta”, alaturi si de emilian (dar mai putin!), marturisindu-i domnisoarei care-o insotea… asa sunt eu, imi pierd mintea dupa cate un baiat! dar in fine!

am gasit “noaptea sexuala” a lui quignard cu 65 lei. am luat-o, m-am bucurat nitel si apoi destinul a ales s-o fac cadou, aproape impotriva vointei mele. tristetea fu maxima, desi dorinta de a o pastra se indrepta nu atat spre continut – sumar, de altfel -, cat spre ‘ideea’ de (o astfel de) carte.

dar mi-am revenit repede, cu carticele de la paralela 45 si art. si un super-mega-dictionar longman recent, la un pret penibil. desi produsul nu prezenta (mici) defecte, vorba aia! ne indreptam victoriosi spre iesire, io si cu vinci, care mai de care mai mandru (sau trufas) de achizitiile livresti, inca buimaciti de stralucirea si opulenta marilor (si trufaselor) edituri, de forfota si caldura inabusitoare etc., cand, din senin, modest, umil etc. – dar nu fara demnitate, ce-i drept – se apropie de noi un domn in varsta, tinand in mana o carte si o sacosa in cealalta, si ne intreaba: “nu va suparati, un volum de epigrame nu v-ar interesa?” nu, multumim… si ne-am carat usor deprimati.


între timp

vorbeam si io, undeva prin vara, cu inima grea, despre necesitatea anumitor decizii ce ma framantau la vremea aceea; decizii numite semi-decizii. intre timpulacesta, mai din senin, mai cu intentie si premeditare, treburile s-au concretizat in toata puterea cuvantului: m-am apucat de masterul cu pricina (caruia ii voi dedica o serie de ganduri cat de curand, caci pana acu as zice c-am asteptat sa se decanteze simplele impresii); m-am angajat la mnar, unde e mereu ceva de gandit, de citit, de studiat si de scris, intru bunul mers al lucrurilor; m-am mutat. de acasa. aici alta poveste. cu putine personaje, putina naratiune.

si-n general am mult timp pentru mine, cum se zice, dar nu-mi dau seama ce-i de facut, de fapt.

de facut sunt multe, se stie:

e expozitie frumoasa la mnar, “calatorie in bretania. artisti francezi si romani descoperind cultura bretona”; e cu de toate: pictura, gravura, afise publicitare (sfarsitul secolului XIX-inceputul XX), mobilier, costume traditionale si alte curiozitati mai mult sau mai putin domestice, mai mult sau mai putin vizuale – detalii pentru care sunt in plina ‘cercetare’.

e si gaudeamus zilele astea. pana duminica. iar maine la 13:30 se lanseaza cartea ‘noastra’ cu amorul.


pedagogia la animale (III)

(si ultima parte.)

luni, aceeasi prima ora, cu vagi dileme daca m-am imbracat ‘corespunzator’, cu ceva emotii (recunosc) – ma-ndrept spre liceul de poveste (ieftina) din pipera. ma pregatesc de predat la a doua ora, clasa a XI-a, simbolismul european, cum ziceam. intram in clasa. clasa goala; pentru ca loazele s-au gandit sa chiuleasca, intru maxima solidaritate. asteptam ceva, se scurge juma’ din ora, apar vreo 4 rataciti, mai mult pusi pe glume decat pe poezie (si e de-nteles). mi se cam taie si mie cheful. la final, pe fuga, le arat si niste imagini; ofelia in 2 viziuni simboliste – millais si redon.  [vezi jos.] nu stiu de ce, dar chestiunea ii amuza.

roxana preda basmul la a IX-a; acolo loaze in forfota continua, mai ales verbala. cele cateva fete din primele banci devin brusc meschin-feminoid-interesate de profesoara provizorie: ‘domnisoara, dar de ce nu puteau sa faca copii?’, intreaba chicotind (despre imparatul si imparateasa din “tinerete fara batranete si viata fara de moarte”); sau: ‘domnisoara, da’ cati ani aveti?’ oricum, predatul roxanei, dincolo de mediul prea agitat si prea putin atent, mi s-a parut de un firesc calm, discret (si cald, totodata), astfel ca m-am simtit cuminte si confortabil in ipostaza de eleva imaginata, iar basmul ala superb chiar m-a ‘melancolizat’ nitel.

iar emilian a facut spectacol! mi-a spulberat toata suspiciunea fata de asa-zisa lui lipsa de simt pedagogic (al carui sens mi-e parca din ce in ce mai obscur). barbu, “din ceas, dedus”. intr-un limbaj complet informal, cu gesticulatie libera, cu ironii a caror tinta era insusi proful ‘mentor’-observator din fundul clasei [chiar ne-ntrebam pe urma ce-o fi prins din ele.], cu desene halucinante pe tabla, cu replici senzational-categorice (‘ce, voua va plac metaforele lu’ arghezi?’, ‘bai, deci nu-i nici o metafora in poezia asta; creasta e creasta, cirezile sunt cirezi!’ etc.), emilian a reusit sa-i lase cu gura deschisa; nu stiu cat au inteles, insa un efect – macar emotional – tot le-a produs. le-a vorbit cu nonsalanta despre barbu & droguri (le-a adus si un articol pe tema asta si i-l intinde unuia la final, ‘ia de-aici!’, pe un ton sanatos), despre toate cliseele pe care le inghit ei din manuale si de pe la profii astia zelosi [ma rog, ei nici pe astea nu le asimileaza in vreun fel.], despre cateva poezii porno ale lui barbu, in fine, i-a ‘scuturat’ nitel. ar fi fost proful care-ar fi reusit sa ma fascineze. alte citate memorabile: ‘vi-l imaginati voi pe barbu stand el asa singur, cu pana in gura rozandu-si pixul si gandindu-se ce sa mai scrie?!’

cu ocazia asta, am ‘brevetat’ noi cateva concepte extrem de simpatice, pornind de la asa-numitele ‘etape de creatie’ ale lui barbu: ‘etapa pornosiana’ si cea ‘ermotica’.

la finalul orei mele (jalnice), ma cheama proful la el pentru un repros: ‘domnisoara, ati avut doua poezii, da? prima de cine era scrisa?’ eu: ‘de baudelaire.’ [“corespunderi”, desigur.] ‘si a doua?’, ma-ntreaba precipitat. ‘verlaine.’, zic eu intrigata. [“arta poetica”.] ‘sunteti sigura?’ eu: ‘ da.’ ‘pai si dumneavoastra ce-ati spus?! la sfarsit…’ eu, crezand ca poate-am zis rimbaud sau cine stie ce: ‘hmm… nu-mi amintesc, ce-am spus?!’ proful: ‘va zic eu ce-ati spus: <OK>!’ eu (un pic dezamagita ca era doar atat): ‘ah…’ el: ‘pai… ce treaba are verlaine cu <ok>?! nu se admite asa ceva.’

ok.

212_millais_opheliat246620a


pedagogia la animale (II)

luni la prima ora, cu ochii inca refuzand sa se deschida cu-adevarat, strivita in metrou de alti somnorosi, astept s-ajung la pipera. (in rest, e o zi frumoasa de primavara, vorba aia.) urmeaza cateva ore de delectare poetica: eminescu, blaga, macedonski (unde am atipit; la mecca, la mecca…).

imi rotesc ochii – ca acum au ce sa vada – pe pereti, pe aceleasi panouri ‘literare’ cu rost didactic; ce mai descopar: ca lirica eminesciana poate fi si ‘absoluta’, adica ‘daruieste si dupa moarte’ [cine? ce?]; ca printre motivele/temele poeziei lui apare si ‘zborul intergalactic’ [asa o fi zis calinescu, cine stie, anticipand ‘star wars’ or smth.]; ca romantismul se caracterizeaza si prin ‘libertatea totala de creatie’ [din care se poate intelege orice, desigur.]; ca la bacovia sunt prezente ‘tema citadina a orasului’, a ‘marii plecari’ si ‘calatoria spre necunoscut’ [cacaturi care poate n-ar fi neplauzibile sau ridicole dac-ar fi formulate in limbaj decent si explicate, ca sigur nici dracu’ nu-ntelege din ele ceva]; ca ‘neîmblânzire’ se scrie ‘neamblanzire’ [forma care, de altfel, va fi validata in doom3].

in paralel, aceeasi isterie bolnava, ca si data trecuta, se propaga dinspre catedra spre banci; isterie de tip penitenciar, cu sporadice insertii de umor – asa, ca pentru domnisoarele studente din fundul clasei. dascalul o instiinteaza grijuliu pe duduia din prima banca ca abia de la 40 de ani te dai cu carbune la ochi; apoi i se adreseaza si colegului ei (in trening si cu cercel d-ala cu ‘diamant’, cum ar zice sora-mea in cvasi-inocenta celor 9 ani ai sai): ‘sper c-ati deschis cartea… domnu’ de la sport-turism.’, iar apoi il deranjeaza pe un intarziat, punandu-l (ca pe toti ceilalti) sa recite si el cateva versuri din ‘luceafarul’: ‘domnu’ de acolo, din spate, care te razi cu aparat electric…(nu?)’

si-n final, la clasa a IX-a, tensiunea creste. exercitii de tipul ‘cum e corect?’ – asa sau asa; ‘este’ sau ‘ieste’? (i)etc. la una dintre intrebari, ‘domnisoara de-acolo, care ai 9 la mine (da’ ai si 4, nu?), ia zi, cum e?’ [tacere.], proful devine din ce in ce mai agitat, urla ca un apucat, precipitat, cu vocea de o raguseala sinistra, pare ca se transfigureaza – aceeasi imagine de exorcist – si izbucneste (eleva tacand, in continuare, se-ntelege): ‘zi, fato, odata, ca nu-ti taie nimeni capul!’ [well… io n-as fi zis acelasi lucru.]

iar luni voi preda la a XI-a simbolismul european.

iar de maine incepe ‘kilipirim’ la sala dalles (unde m-astept ca celebra criza sa se reflecte si-n preturile cartilor, pentru ca, btw, la humanitas & polirom se vede).


invitaţii

despre mine n-as fi vrut sa mai scriu acum. ma ‘updatez’ cam greu cu treburile asa-numite ‘scolare’; pornind de la fascinantul tablou al literaturii americane de inceput de secol 20, cu povestile lor despre recolta graului si conflictele din spectaculosul univers al fermierilor! zau c-as fi multumita numai cu vreo 3 cursuri, care sa-mi provoace un-gand-doua si un zambet, in acelasi timp – sa zicem nicolae manolescu (ca tot e ultimul lui an de predare*), sebastian-vlad popa si antoaneta tanasescu.

iar vineri, 13 martie, in sala de consiliu de la litere, ora 14, va avea loc o dezbatere cu oameni care mai de care mai luminati (paul cernat, livius ciocarlie, carmen musat, caius dobrescu, iulian costache, mircea martin) despre (multasteptata si, apoi, multcomentata) “istorie critica a literaturii romane” a aceluiasi manolescu, cu autorul de fata. (io abia astept, recunosc.)

______________________

* prilej cu care, ma gandesc eu asa, poate ar fi frumos sa dai pe la litere intr-o zi, saptamana asta neaparat (ca pe urma se-ntoarce la paris), sa-l mai prinzi la un curs;  pe bune ca merita. (literatura romana in comunism, mai exact.)

iata si programul: luni – 10:00, marti – 12:00, joi – 12:00 (de fiecare data in sala condurachi, de la facultatea de istorie, etaj 4), iar vineri – 12:00, sala iorga, tot istorie, etaj 1. succes!


înapoi în miezul lucrurilor

chestiuni carora imi dau seama ca le dusesem cumva dorul: (dupa cum am mai zis) mararul, patrunjelul si leusteanul, (si din alta categorie) carturesti(i), bcu, hazul pe care-l scoate vinci din orice (de la nimic la cacat, sa zicem) sau sebastian-vlad popa & spectacolul lui de idei melodioase, scoase si alea cinestiedeunde.

ieri, pe hol, fix in fata secretariatului, don juan-ul meu i-a starnit o furtuna de asocieri fanteziste; despre totalitate, despre o metafizica non-transcendenta, despre expresionism (pentru care a dezvoltat clar o obsesie), despre etica ne-credintei, despre whitman… era pur si simplu transpus. el cu sine. ‘stati putin’, intervin eu. ‘nu pot modifica fundamental acum abordarea din lucrare.’ la care el, readus in mundan, ‘aa… da, nu stiu, ideile astea mi-au venit acum, vedem.’

azi, optionalul lui – literatura romana contemporana. prevad, cu placere aproape, ca vom ramane o mana de oameni pana la urma. scoate din geanta cateva carti – niste cezar paul-badescu, alex tocilescu, razvan radulescu; apoi zice: ‘eu am facut deja romanele astea anul trecut; chiar nu le mai pot face acum. n-ar fi corect – nici fata de ei [de autori], nici fata de mine…’ iar io ma trezesc s-adaug: ‘si nici fata de noi.’ se stramba nitel, neconvins: ‘mmmda… dar, in fond, cui ii pasa de voi…?’ pai si cam asa e: pentru ca fiecare (dis)curs al lui e in primul rand un proces de gandire spontana si (aparent) nestructurata, ca o spirala care se creeaza si se mananca pe sine, in acelasi timp (cum zicea tot azi antoaneta tanasescu – alta poveste si ea), proces la care intamplator noi asistam, dar pentru care suntem – in viziunea lui s-v popa – optionali; tocmai de-asta nici nu-i pasa cine vine/intra/pleaca sau cati etc. iar daca ramane unul singur sa-l asculte,  cu chipul deformat de uimire si interogatii – e de-ajuns, pentru ca-nseamna ca ala vrea, trebuie sa fie acolo cu adevarat.

p.s. din categoria ‘mica istorie’, cica: ‘ionel teodoreanu era cel mai… sexi avocat bucurestean al vremii.’

p.s. 2 mark twain, in poza din “autobiografie”, aparuta la editura art, ni se arata ochilor sub forma unei combinatii demne de luat in seama: parul lui einstein si mustata lui nietzsche. (nu, nu mi se pare; a se verifica.)


%d bloggers like this: