Tag Archives: mirari triste

false note despre un master de căcat. nervi de iarnă și alte fantezii

vorbim de etape. stari, stadii, momente, in echilibre ce se rup si se refac la loc (si toate retorica aia baroca, care oricum n-are nici o legatura ‘avizata’ cu se spun acu), fara sa respecte vreo lege anume sau cine stie ce fatalitate. mai ti-e lene de tot, mai iti revii, mai iti vine vreo superidee, mai dai sanselor cu piciorul, mai regreti, mai citesti, mai uiti, mai te faci ca scrii si o iei de la capat, intr-o recurenta a temelor & motivelor ‘existentiale’ care sa-ti demonstreze ca nimic nu e ireversibil si definitiv. miscare continua, din fericire, ceea ce anuleaza pesimismul zgomotos al decaderii implacabile, precum si hiperentuziasmul succeselor in lant.

fireste, micul meu discurs introductiv nu e decat un mod ieftin cu pretentii de teoretizare diletanta a unei perioade cam searbede din viata-mi ultimelor saptamani. si nu pentru ca mi s-ar fi intamplat ceva nasol – din contra; a fost in multe privinte una dintre cele mai productive si consistente ‘etape’ din existenta mea socio(-schizo)-culturala. lucrez intr-un mediu 100% cultura-arta-si-alte-isme, cu oameni cu idei si cu umor sanatos, m-am mutat deja de o luna si, contrar oricaror asteptari, inca nu-mi dau seama ‘care-i treaba’, de fapt. de cealalta parte, ‘spiritualiceste’, mi-a pierit – incet si sigur – cheful pentru un master anemic, cu cursuri disparate si diverse labareli care mai mult n-au legatura cu ‘literatura comparata’ si au ceva relatii cu teoria literara contemporana, unde, daca nu te-a prins marele val poststructuralist, n-ai ce cauta. si nu vreau s-o dau pe fatalisme (contrar a ceea ce tocmai ziceam), dar ie izbitor de greu sa faci in chip profesionist un master in romania. poate exagerez. o fi greu decat pe la litere. deci la scoala merg mai mult rar decat des, iar uneori o fac in virtutea respectului pentru cativa profesori de care eram deja atasata.

pentru ca e master, vorbim de cursuri putine. din alea putine, 2 se ocupa cu jurnalele de calatorie in strainatate ale entelectualilor romani, respectiv autobiografiile unor scriitori romani plecati, din varii motive (in general politice), pe la egzil. ‘mpare rau ca nici una dintre teme nu e dintre acelea care sa nu ma lase sa dorm. in continuare, cornel mihai ionescu – si-mi pare rau ca pe wiki scrie putin pentru o figura absolut remarcabila in eruditia sa – tine, de la inceputul anului, un curs de istoria artei, adica despre laocoon. :/ si monstri marini si serpisori si noduri si numeroase digresiuni enciclopediste (alea etimologice sa te lase cu gura cascata, nu alta!) care compun o enorma poveste la care studentul cu greu poate lua parte. pentru ca devine un curs pe tiparul “despre tot si nimic”. pe aceeasi directie, dar cu o tendinta pronuntata de masturbare autista, se inscrie si cursul d-lui moanga, ale carui cunostinte intr-ale artei sunt din nou impresionante. insist pe distinctia om – curs(ul) sau, caci cu moanga am iesit adesea pe la cafea si-am vorbit nenumarate si e una dintre figurile interesante ale facultatii noastre. insa cursul de iconologie de la master e rupt de orice coerenta. incepusem relativ promitator cu panofsky, apoi nu stiu ce s-a intamplat. hipnoza de cacat, exersare a noncomunicarii. iar de la conjunctii si prepozitii – vorba lu’ ghelase! – scenariul se rupe. si nu se mai reface pret de aproape 2 ore. la antoaneta tanasescu nu mai zic; este ea, intr-adevar, asa cum o sti(a)m, insa ma plictisesc, insa ma tot duc la curs si nu mai astept nimic. ne povesteste, cu stil, despre carti-si-viata, despre viata. si vorbim inevitabil din lumi paralele. probabil ca nu e vina nimanui. ‘vedeta’ masterului semestru asta e, de departe – si din tinuturile exotice, hehe, ale filosofiei -, vasile morar (aflat, hehe, printre acei secsi 50 de entelectuali autohtoni – ce-i drept, la peste 60 de ani, se tine misto rau!). mda, e pur si simplu din alt lut pedagogic, ca sa zic asa, fata de figurile familiare de pe la litere, in general non-didactice (cu efecte senzationale si dezastruoase deopotriva; e al draq de greu sa fii un prof neconventional, spectaculos si eficient in acelasi timp. ma-ntorc, n-am ce face, din nou la exemplul sebastian-vlad popa.). e impecabil, e relaxat, e amabil, insa domeniul eticii aplicate (care trebuia de fapt sa fie ‘etica & estetica’) nu trece dincolo de limitele unei frumoase curiozitati pentru mine. oricum, e un curs la care merg cu placere. o placere putin angajata. si-mi pare rau, eram obisnuita sa fiu cu totul acolo.

altfel spus, imi pare rau de ‘etapa’ asta dezamagitoare, filologic vorbind. imi pare rau ca-mi pare rau. e un context neinspirat, atata tot. astept, inertial, reale provocari pentru semestrele viitoare. astept un curs sanatos de literatura comparata. astept spectacolul cu care m-am obisnuit. bla bla, e un subiect nitel melancolic pentru mine. nu regasesc nimic demn de cinismu-mi sau de ironiile crunte pe care le azvarleam, nu fara o meschina simpatie, spre fostele mele colege, in prezent fericite ase-iste. (si sincer ma bucur pentru ele! desi mai tarziu, au luat decizia corecta!)

deci dupa primul semestru la masterul de teoria literaturii si literatura comparata al facultatii de litere din universitatea din bucuresti mi-e putin sila, de ei si de mine la un loc. curat baudelairian! oricum, important ie ca vine craciunu’-si-revelionu’, aci ne cacam pe ia de literatura si macar ne simtim bine-n pizda ma-sii de treaba.


oameni, cărţi şi idei proaste

  • nu-mi place cand ma trezesc diminetile cu tv-ul deschis unde zumzaitul si raguseala uniforma a vocii lui dan c. mihailescu se intretaie cu visele mele si-asa fragile; nu stiu cum se face ca un critic atat de apreciat ca el poate sa emita banalitati valuri-valuri despre cartile pe care le prezinta – asta cand nu le povesteste ‘efectiv’; ma uit de fiecare data la el si astept sa vad o sclipire de farmec personal care sa ma determine sa merg pe recomandarile lui, dar nu-mi iese niciodata; si nici lui, se pare.
  • nu-mi place noul format al emisiunii ‘citeste si da mai departe’, cu marius chivu – de un conventional, de o cumintenie stearsa si de o rigiditate care nu ma fac decat sa-l regret oarecum pe ioan t. morar, in calitatea lui de moderator relaxat, mereu ‘pus pe sotii’, ca sa zic asa.
  • bomboana de pe coliva (cu care voi incerca sa nu ma-ntind prea mult) e campania asta masiva de ‘literaturizare’ a poporului a carei imagine e un marius tuca sau un cristoiu. cu maxima sinceritate si oripilare marturisesc ca-mi vine s-o iau la goana de nebuna cand il vad & aud pe tuca, cu o voce si o morga absolut lugubre, ce exprima fatalitatea, ca zice ‘citeste!’. [sa mor io dac-as citi ceva in conditiile astea…] de ce au oamenii astia expirati senzatia ca daca iei brusc o moaca solemna-incrancenata-fatala, vecina cu constipatia, cand vine vorba de cultura & arte devii mai convingator?

deep search

vesnica sursa de mirari si alte semne de-ntrebare-exclamare in acelasi timp – cateva dintre cautarile ‘cu personalitate’ care duc, mai mult sau mai putin intamplator, catre blogul asta:

subtitrare la orgasmul feminin [dar instructiuni de utilizare?]

as vrea sa aplic pentru master in olanda [si eu.]

una care se fute cu caini [nu eu.]

sex perversion [din cand in cand.]

afisare grupuri sintactice [o, nu, inca nu vreau sa ma gandesc la asta.]

ca sa fie bine la toata lumea [imposibil. btw, vinci, tu ai fost asta?]

woody allen sex [din plin. aici. oricand.]

imagini extrem de triste [habar n-am.]

psihanaliza si crima [sarea si piperul.]

cine a fost don juan? [greu de zis.]


lecţii olandeze cu iz de românia (sau invers)

foarte scurta predica despre folosirea, secundara, intr-adevar, a lui ‘for’ in engleza – adica drept conjunctie introducand o cauzala, cum face si multmaicunoscutul ‘because’, de altfel. bun, acestea fiind zise…

munca in echipa, pe baza de ‘proiecte’, e la mare pret (si) aici. de data asta, eu, iza si inca 4 olandezi, unul mai talentat decat altul. azi ne reintalnim sa lucram si sa punem ultimele chestiuni la punct. cum pana acum ne-am concentrat preponderent pe continut, iata ca veni si vremea primelor tensiuni la nivelul formei si exprimarii. (hai sa nu mai zic inca o data ca olandezii nostri au o engleza scrisa cel putin dubioasa.) si tot pana acum, interventiile noastre de variere a vocabularului au fost primite cat de cat in regula, cu ‘inima deschisa’, ca sa zic asa. revin; termin ultimul subcapitol al proiectului – de ce sa primim noi (echipa noastra) banii & stuff ca sa organizam evenimentul descris in proposal… in fine, detalii -, si-l chem pe ‘managerul’ grupului sa-si arunce ochiul. ziceam la un moment dat ca noi meritam bla-bla, printre altele, for we are already involved in management/business relations & intercultural communication studies. ma-ntreaba ce-i cu ‘for’-ul ala acolo, ca nu-ntelege, incerc sa-i explic (ca-i sinonim cu because, doar ca-i mai formal, si ca deja am mai folosit because), pare ca-ntelege, insa il tot il sterge, ii zic ca nu-i nici o problema pana la urma, ca poate e chiar mai clar asa cu banalul because – in fond nici nu-mi pasa prea tare de rezultatul final. ceea ce realmente m-a enervat era faptul ca el tot nu-ntelesese [de fapt nu stia pur si simplu] si considera in continuare ca gresisem si-ncerca sa ma menajeze cumva, explicandu-mi ca pentru retardati ca ‘in unele propozitii se poate folosi for, dar in altele nu’ (?!), iar aici nu era ‘fit’. in mod ironic, tema proiectului nostru e ceva cu ‘bridging the gap: linking west to east’ (ma rog, in domeniul afacerilor & diferentelor culturale atasate, europa vs. asia, dar oricum, ideea e aceeasi si-n micul meu exemplu stupid…).

in oarecare alta ordine de idei, intotdeauna ma gandesc ca, daca oamenii astia au o parere proasta – din motive de cele mai multe ori nejustificate sau doar fara motiv, pentru ca, daca-i pui sa-ti detalieze, s-ar putea sa nu fie in stare – despre romania & romanii ei  (in loc sa ma simt ofensata), cu atat mai bine, am sansa sa-mi iau revansa, sa demonstrez contrariul etc.; mai degraba e vorba de o provocare. desigur, nu se pune problema sa rastorni, printr-un exemplu, doua, imaginea naspa a unui intreg popor, insa fiecare exemplu bun il poate pune pe (mai) ‘europeanul’ nostru pe ganduri, cel putin. cred. sper.

deja sunt satula de tonul lui sfatos si ingaduitor, cand vine vorba de romania, ca proaspat membru ue. acelasi nene din comisia europeana care ne vorbea saptamana trecuta despre (noua) agricultura europeana se minuna – probabil ca nu stia ca n-are doar studenti olandezi in sala – cum functionarii romani & stuff se minuneaza si ei la randul lor cand ajung pe la bruxelles, ca uite, dom’le, aici asa se face-drege; ca – zice nenea, semi-citez acu, la persoana I asa – nici nu pot concepe cand merg in controale sa gasesc bani aiurea in rapoarte sau vreo bancnota printre acte, imi este imposibil sa-mi imaginez asa ceva! iata insa ca la/pentru romani nu e asa! (desigur, in momentul ala cateva capete ale colegilor nostri s-au intors spre noi. am zambit, ce-ar fi de zis/facut?)

o alta colega, tot olandeza si foarte intepata si incrancenata, ne prezenta alta data pozitia problematica a taiwanului – e sau nu e un stat independent? teza ei era ca da, desi cele opt criterii pe care trebuie sa le indeplineasca un stat pentru a fi independent nu erau 100% satisfacute; argumentul ei final: ‘ca oricum, daca e s-o luam asa (ca sa traduc eu mai plastic), nici ultimele state intrate in ue n-ar merita 100%’… si, desigur, ne fixa pe mine si pe iza (cu care, trebuie zis, avusese niste vagi dispute pe marginea unui alt proiect). well, i don’t give a shit.

si, ca mica curiozitate, tot in grupa noastra, un exemplar convingator de ‘cocalar’ (olandez, se-ntelege) e un tip pe care-l cheama ilie. ILIE, da. iar istoria sa personala ne spune ca parintii erau mari fani ilie nastase… doar ca toti (inclusiv el insusi) pronunta ‘ili’.


backstage

stiu ca daca nu ies cat mai repede din starea sonora air & thievery corporation (bucatile cu potential depresiv, vezi beautiful drug), daca nu ma ridic din pat de sub patura si nu aprind luminile toate in camera, atmosfera zgomotoasa a revelionului o sa ma izbeasca mai rau ca trenul si o sa ma port urat cu oameni nevinovati si entuziasti din jurul meu, pentru ca toate agitatia lor imi va parea absurda. in fond, nimeni nu e obligat sa-ti/-mi suporte mizantropiile; cu atat mai mult in noaptea asta miezoasa, de care ne agatam parca ultimele sperante. (vezi cazul celor singuri – acestia, in chip fatal, vor trai disperarea cuplarii, ca nu cumva noul an sa-i gaseasca asa cum sunt, singuri adica. duamne fereste! – cum ar zice vinci.)

in rest, totul e perfect, ca-ntotdeauna. incerc sa-mi activez – e si asta un soi de disperare pana la urma – resursele vitale si sa reintru in circuit.

scurtcircuit.


%d bloggers like this: