Tag Archives: olanda

the other side is the same

trag de mine din toate partile sa redevin prezenta. iar s-au ingramadit zilele si imaginile si se amesteca intre ele ca-n capul unui om beat. mama-mi zice c-a visat ca ma-ntorsesem, ce chestie, si eu am visat acelasi lucru, dar c-o abordare nitel diferita. inevitabil plecarea altora de aici activeaza gandul plecarii mele, pe care-l tarasc in permanenta dupa mine de-acum. de fapt, ma simt ca-n piesa lui ionesco cu amedeu si cadavrul. insa intre timp am cunoscut povestea trenurilor noaptea. amsterdamul mohorat murdar, cu ploaie si vant si frig crunt, cu umbrele rupte, cu cizme ude, cu privirile care se straduiesc sa zambeasca pentru ca n-ar mai fi nimic ddsc05872e zis si pentru ca asta nu seamana cu alte scene stiute si pentru ca de fapt e vorba de o tristete dulceaga, de pus in rama, de transformat in amintire exact pe masura ce-o traiesti. emotii simple, fara asteptari deplasate, la rijksmuseum, golden age (secolul al XVII-lea olandez, mai exact), unde cireasa (oficiala) de pe tort a fost marele – la propriu si la figurat – “rond de noapte” al lui rembrandt. vermeer, jan steen sau pieter de hooch (cu perspectivele lui key-hole-like) nu m-au impresionat mai putin. in paralel cu imagini si vise si proiectii nelamurite, ne-am mutat in casa de care povesteam, unde, de-aproape, lucrurile se tot complica, de la sacul rosu sau verde de gunoi pana la peretii reci sau dulapurile vechi si enigmatice, neumblate decat de soareci – prietenosi, speram noi, dupa modelul lui jerry. altfel, parca traim viata altcuiva. lumini galbui discrete, ceaiuri asiatice si jazz zi si noapte rasuna peste tot – creatori de atmosfera ne numim. plin de carti si istorii, teorii ale artei, cateva romane bune, scari de lemn scartaitoare, catelul care detine atributele unui om batran – respira greu cand doarme, se misca lenes; isi ia avant – e un proces elaborat, se da cativa pasi inapoi, calculand distantele – si sare (uneori nu reuseste din prima) fie pe canapeaua din living, care-i apartine in totalitate, fie pe un scaunel in dreptul ferestrei imense care da spre strada si tot priveste afara; ofteaza, geme, ce melancolie si pe el. si pe mine, mi-o asum.

p.s. si ceasul belgian, cu tot cu ironia olandeza. (uitasem de el.)


lecţii olandeze cu iz de românia (sau invers)

foarte scurta predica despre folosirea, secundara, intr-adevar, a lui ‘for’ in engleza – adica drept conjunctie introducand o cauzala, cum face si multmaicunoscutul ‘because’, de altfel. bun, acestea fiind zise…

munca in echipa, pe baza de ‘proiecte’, e la mare pret (si) aici. de data asta, eu, iza si inca 4 olandezi, unul mai talentat decat altul. azi ne reintalnim sa lucram si sa punem ultimele chestiuni la punct. cum pana acum ne-am concentrat preponderent pe continut, iata ca veni si vremea primelor tensiuni la nivelul formei si exprimarii. (hai sa nu mai zic inca o data ca olandezii nostri au o engleza scrisa cel putin dubioasa.) si tot pana acum, interventiile noastre de variere a vocabularului au fost primite cat de cat in regula, cu ‘inima deschisa’, ca sa zic asa. revin; termin ultimul subcapitol al proiectului – de ce sa primim noi (echipa noastra) banii & stuff ca sa organizam evenimentul descris in proposal… in fine, detalii -, si-l chem pe ‘managerul’ grupului sa-si arunce ochiul. ziceam la un moment dat ca noi meritam bla-bla, printre altele, for we are already involved in management/business relations & intercultural communication studies. ma-ntreaba ce-i cu ‘for’-ul ala acolo, ca nu-ntelege, incerc sa-i explic (ca-i sinonim cu because, doar ca-i mai formal, si ca deja am mai folosit because), pare ca-ntelege, insa il tot il sterge, ii zic ca nu-i nici o problema pana la urma, ca poate e chiar mai clar asa cu banalul because – in fond nici nu-mi pasa prea tare de rezultatul final. ceea ce realmente m-a enervat era faptul ca el tot nu-ntelesese [de fapt nu stia pur si simplu] si considera in continuare ca gresisem si-ncerca sa ma menajeze cumva, explicandu-mi ca pentru retardati ca ‘in unele propozitii se poate folosi for, dar in altele nu’ (?!), iar aici nu era ‘fit’. in mod ironic, tema proiectului nostru e ceva cu ‘bridging the gap: linking west to east’ (ma rog, in domeniul afacerilor & diferentelor culturale atasate, europa vs. asia, dar oricum, ideea e aceeasi si-n micul meu exemplu stupid…).

in oarecare alta ordine de idei, intotdeauna ma gandesc ca, daca oamenii astia au o parere proasta – din motive de cele mai multe ori nejustificate sau doar fara motiv, pentru ca, daca-i pui sa-ti detalieze, s-ar putea sa nu fie in stare – despre romania & romanii ei  (in loc sa ma simt ofensata), cu atat mai bine, am sansa sa-mi iau revansa, sa demonstrez contrariul etc.; mai degraba e vorba de o provocare. desigur, nu se pune problema sa rastorni, printr-un exemplu, doua, imaginea naspa a unui intreg popor, insa fiecare exemplu bun il poate pune pe (mai) ‘europeanul’ nostru pe ganduri, cel putin. cred. sper.

deja sunt satula de tonul lui sfatos si ingaduitor, cand vine vorba de romania, ca proaspat membru ue. acelasi nene din comisia europeana care ne vorbea saptamana trecuta despre (noua) agricultura europeana se minuna – probabil ca nu stia ca n-are doar studenti olandezi in sala – cum functionarii romani & stuff se minuneaza si ei la randul lor cand ajung pe la bruxelles, ca uite, dom’le, aici asa se face-drege; ca – zice nenea, semi-citez acu, la persoana I asa – nici nu pot concepe cand merg in controale sa gasesc bani aiurea in rapoarte sau vreo bancnota printre acte, imi este imposibil sa-mi imaginez asa ceva! iata insa ca la/pentru romani nu e asa! (desigur, in momentul ala cateva capete ale colegilor nostri s-au intors spre noi. am zambit, ce-ar fi de zis/facut?)

o alta colega, tot olandeza si foarte intepata si incrancenata, ne prezenta alta data pozitia problematica a taiwanului – e sau nu e un stat independent? teza ei era ca da, desi cele opt criterii pe care trebuie sa le indeplineasca un stat pentru a fi independent nu erau 100% satisfacute; argumentul ei final: ‘ca oricum, daca e s-o luam asa (ca sa traduc eu mai plastic), nici ultimele state intrate in ue n-ar merita 100%’… si, desigur, ne fixa pe mine si pe iza (cu care, trebuie zis, avusese niste vagi dispute pe marginea unui alt proiect). well, i don’t give a shit.

si, ca mica curiozitate, tot in grupa noastra, un exemplar convingator de ‘cocalar’ (olandez, se-ntelege) e un tip pe care-l cheama ilie. ILIE, da. iar istoria sa personala ne spune ca parintii erau mari fani ilie nastase… doar ca toti (inclusiv el insusi) pronunta ‘ili’.


întâmplări domestice

nu sunt o mare iubitoare de animale, insa iata cum un amarat de caine urmeaza sa-mi schimbe in mod neasteptat de placut ultima parte a sederii mele pe pamantul olandez. povestea e simpla: din senin, profa de ‘intercultural communication’ ne roaga, pe mine si pe iza, daca n-am vrea cumva sa locuim in casa ei doua saptamani, pentru ca ea pleaca in state si are un caine… (am mai spus oare cat de misto sunt casele olandezilor?! si, de asemenea, trec peste fireasca intrebare ca cum sa ai incredere in halul asta?!) deci fireste ca suntem de acord, cu toata responsabilitatea ‘misiunii’. azi am mers sa vedem javra, sa ne asiguram ca-i suntem suficient de simpatice. well… animalul nu mi-a starnit mari valuri de afectiune, caci e cam batran (are deja 14 ani! – sper doar sa nu moara cat stam noi cu el), putin surd (si noi care speram sa-l facem sa reactioneze la ‘cuţu-cuţu’), rasfatat, nu da pe-afara de energie – desi poate fi si nervos uneori, ni s-a spus; oricum, pare o prezenta relativ inofensiva.

casa doamnei seamana – da, ok, cu alte case olandeze – cu casa lui magritte. parter, cu bucatarie mare si piatra rece pe jos, gradina in spate, acoperita cu sticla, etajul cu dormitoarele (unul cu diverse textile indiene atarnate-suspendate-amestecate, in mijlocul carora zace un pat inalt, adus tot din vremuri de demult parca), mansarda (unde a stat fi-su si unde sunt ingramadite tot soiul de chestii), podul cu multe carti prafuite si pivnita, prafuita si ea. o casa fara un stil coerent sau cautat. haos. o groaza de accesorii mai mult sau mai putin potrivite – intre ele sau cu cadrul general. insa tocmai asta imi spune ca e un spatiu bun de descoperit. deci inca o scurta ruptura (inauntrul altei rupturi) la nivelul vietii mele.

[dintotdeauna a fost o placere pentru mine sa fiu lasata sa stau in casele oamenilor. e ca o poveste-puzzle.]


welcome back!

n-am nimic impotriva iernii; dimpotriva. a nins deja vreo doua zile, acum e soare (cu dinti, da). dar intre timp a-nceput scoala. m-am trezit cu mare greutate pe la 9:00 (dupa ce visasem ca eram combinata cu christian bale si, desi era cam al dracu’ cu mine, imi placea – asta ca urmare a unui schimb de replici despre el, pe un blog, finalizat cu ‘e dat in ma-sa!’, ca actor) si ma-ndrept cu toata bunavointa spre primul curs pe 2009. repet: soare, zapada straluceste, aerul proaspat (ciripitul pasarelelor inca nu). ma-ncumet cu bicicleta. alunec nitel – cu atat mai bine, va fi spectaculos! pistele nu-s curatate ca lumea de gheata si zapada, ma si vad desfasurandu-ma toata pe sub rotile vreunei masini in orice clipa. dupa cateva minute de mers incordat, imi ingheata mainile pe coarne, urechile (pentru ca inca ma-ncapatanez sa nu port caciula), apoi senzatia de cap care sta sa plesneasca etc. decizia brusca de a nu ma mai duce la scoala in conditiile astea ‘extreme’ mi se arata perfect rezonabila. asa ca ma opresc la albert heijn, imi iau portocale – pentru ca de la o vreme mananc intruna – si cartofi si ma-ntorc cu bucurie acasa. si-s cumva mandra de mine. (fireste c-as fi putut lua autobuzul, desi ma-ndoiesc ca mai ajungeam la timp, deci ce rost avea, vorba aia; n-avea.)

tot intre timp, lucrurile incep sa se miste pe-aici, oamenii se-ntorc la vietile lor, iar caminul se umple, prin urmare, de viata: miroase din nou a iarba la tot pasul, pe holuri si prin camerele cu usile lor (intre)deschise, tigaile au reinceput sa sfaraie cu grasimi, uleiuri si alte mirodenii, in bucatarie cosul de gunoi a dat de mult pe-afara, cu resturi de mai bine de doua saptamani, insa nimeni nu se simte dator sa-l duca dracu’ acolo unde i-e locul (semn ca lista cu ‘cleaning days’ trebuie refacuta), usile frigiderelor nu se mai inchid, din cauza ghetii din congelator care, si ea, si-a depasit limitele (bunului simt), voci, rasete si usi trantite strabat din nou coridoarele la orice ora din zi si din noapte (mai ales din noapte). iar faza tare e ca tuturor ne place!

[si tot intre timp mi s-au adunat in cap trei filme – toate bune rau, ca sa zic asa – si inca imi caut cuvintele pentru ele.]


%d bloggers like this: