Tag Archives: roland barthes

portret

o fi și gorzo vreun roland barthes.

pe sub25 chestionar cinema cu gorzo. aceleași fade capricii. interesul ăsta inventat pentru plăcerile oarecare ale unei voci oarecare. de parcă am ce să fac cu lista lu gorzo. io sau tu sau orișicine. invenții. falsificări.

(și alș tot barthes se credea.)


alte bijuterii indiscrete

o poză rară cu barthes, pe la 17 ani.

[…] the preeminent erotic photograph (but in a completely narcissistic composition) is for me the one of young Barthes on the beach. His torso is shown in luminous nudity. The amorous contact is with the sand, in the languid pose that signals the skin’s call of desire. The punctum of the photograph, its mnemonic suggestion lies, beyond the admitted beauty of the photographed subject, in the memory of the same adolescent body, of melancholic recollections of the beach, of similar despair.

pierre saint-amand, the secretive body: roland barthes’s gay erotics,
articol apărut în yale french studies, nr. 90, 1996


barthes

martie 1980 (deci luna în care a murit), interviu în playboy-ul francez. despre mâncare, diete & cure de slăbire – și perversitatea lor.

The Shape I’m In


(din “on signs” de marshall blonsky, p. 33-34)


“because we don’t want to die”

„lista lui barthes” e probabil la fel de faimoasă ca chestionarul lui proust.

j’aime, je n’aime pas – I like, I don’t like

I like: salad, cinnamon, cheese, pimento, marzipan, the smell of new-cut hay (why doesn’t someone with a “nose” make such a perfume), roses, peonies, lavender, champagne, loosely political convictions, glenn gould, too-cold beer, flat pillows, toast, havana cigars, handel, slow walks, pears, white peaches, cherries, colors, watches, all kinds of writing pens, desserts, unrefined salt, realistic novels, the piano, coffee, pollock, twombly, all romantic music, sartre, brecht, verne, fourier, eisenstein, trains, médoc wine, having change, bouvard and pécuchet, walking in sandals on the lanes of southwest france, the bend of the adour seen from doctor l.’s house, the marx brothers, the mountains at seven in the morning leaving salamanca, etc.

I don’t like: white pomeranians, women in slacks, geraniums, strawberries, the hapsichord, miró, tautologies, animated cartoons, arthur rubinstein, villas, the afternoon, satie, bartók, vivaldi, telephoning, children’s choruses, chopin’s concertos, burgundian branles and renaissance dances, the organ, marc-antoine charpentier, his trumpets and kettledrums, the politico-sexual, scenes, initiatives, fidelity, spontaneity evenings with people I don’t know, etc.

I like, I don’t like: this is of no importance to anyone; this, apparently, has no meaning. And yet all this means: my body is not the same as yours. hence, in this anarchic foam of tastes and distastes, a kind of listless blur, gradually appears the figure of a bodily enigma, requiring complicity or irritation. here begins the intimidation of the body, which obliges others to endure  me liberally, to remain silent and polite confronted by pleasures or rejections which they do not share.

(a fly bothers me, I kill it: you kill what bothers you. if I had not killed the fly, it would have been out of pure liberalism: I am liberal in order not to be a killer.)

(”roland barthes by roland barthes” [1975], university of california press, 1994, p. 116-117)

și apropo de pian:

lista lui barthes apare și în ”the infinity of lists” a lui eco, p. 311.

aici un interviu cu eco despre liste și de ce ne plac ele – pentru că nu vrem să murim – și de ce nu completează și el o listă de tip barthes (în schimb include în carte liste din propriile romane…).


barthes de la chișinău

oare ar fost ceva dubios în simplul fapt că editura cartier (din chișinău!) a reușit să pună monopol pe barthes – căci n-arată rău edițiile – dacă n-aș fi citit următoarele informații în „imperiul semnelor”, de pe coperta 2, cum deschizi, pe coloana din stânga?

Roland Barthes (1915-1980), critic literar și semiolog francez. Apropiat de căutările grupului Tel Quel, este asimilat noii critici, ale cărei poziții le depășește, devenind unul dintre precursorii criticii formaliste. Profesor la Institutul Francez din București; lector la Universitatea din Alexandria (Egipt); consilier literar la Éditions de l’Arche; director de studii la École pratique des hautes études; profesor la Collège de France (Catedra de semiologie literară).

sunt 2 probleme:

– termenul „critica formalistă” – ori ne gândim la formalismul rus (asta de cele mai multe ori), din anii ’20-’30, ori la new criticism-ul anglo-american care începe tot pe-atunci și se-ntinde până după ww2 și căruia nu-i zice nici dracu „critică formalistă”, oricât de la modă ar fi/vor fi fiind/vor fi fost „formalismele” în secolul trecut sau chiar și acu. în ce măsură barthes le-a „anticipat” e evident! a, că prin anii ’60 observăm teorii/elemente comune (vezi relația autor-text-cititor, de pildă) lui barthes & new criticism nu-i mare lucru. și cum să-l tranșezi pe barthes – dacă tot îl tranșezi, că asta e – și să nu spui de structuralism și poststructuralism și în schimb să trântești ditamai ambiguitatea – eufemistic vorbind – cu „critica formalistă”?

– și apoi cum să începi enumerarea funcțiilor academico-universitare cu cea din bucurești, una printre multe altele la fel de mărunte, și să închei cu collège de france, unde a ținut faimoasele cursuri? (iar criteriul cronologic în ierarhizarea funcțiilor e, după cum se vede, complet irelevant.)

și acum să ne destindem nițel cu poza mea preferată cu barthes:


%d bloggers like this: