Tag Archives: scrisori

un tânăr și sfios poet își ia inima-n dinți

Stimate Domnule Dragomirescu,

Îndrăznesc să vă trimit, alăturate aci, câteva bucăți în versuri, despre cari veți hotărî dvoastră, dacă sunt sau nu, poezii. – în orice caz, eu sunt foarte nemulțumit de ele, și deși le-am corijat, forma definită e departe încă. Două dintre ele (1912) au fost publicate în revista Symbolul, azi… dispărută, și au fost remarcate cu elogii de câteva publicațiuni printre cari și N. Rev. Română, încurajări cari nu mi-au risipit deloc îndoiala. Și deși am acum, aproape nouăsprezece ani, iar în ziarul Facla, sub numele de Vinea sunt însărcinat să judec scrierile altora, totuși n-am ajuns să-mi formez o părere despre încercările mele.

Recurg deci la sfatul (sprijinul) și competința dvoastră și-mi cer iertare, cu tot respectul.

Ion Iovanachi
1914

ce stângăcie și ce sfioșenie, probabil sincere, pe vinea la 19 ani. nu la fel stă treaba și cu poezia „eleonora”, din fericire:

„Tu o
Tu
Ah tu                         Ah tu
T U U U U U U U
Ah-tu                        Ah
T U U U U U U U U
Ah-tu ah-tu ah-tu ah-tu ah
Tu Ah Tu Ah T U U U U
Ah-tu-ah, ah-tu-ah, ah-tu-ah,
ah-ha-ah-ha-ah-ha-ah-ha-ah
ah-Ha ah-Ha ah-Ha, A H
a – a – Ah Ha
a a a a a a H
T U U U U u u u u u
E E L E e oo noo ra”.

unu, nr. 2, mai 1928


ce-aș trăi – ca vasile alecsandri!

da, știu că azi e ziua lui caragiale, i.l., și mă bucur sincer, dar trebuie să zic câte ceva mișto despre alecsandri, acest boier epicureu mason al literelor noastre, pe care, din motive evidente, nu-l mai citește nimeni azi. în schimb, paginile din istoria lui călinescu despre el sunt – cum altfel? – savuroase etc.

iată bucăți din niște exerciții de engleză, de care se apucă alecsandri, la nisa, prin 1867:

What has your father to drink? – He has some good wine to drink. Has your servant anything to drink? – He has some tea to drink. What have you to do? – I have to write.

Are your children able to write as many letters as mine own? They can write as many of them.

începe să scrie și scrisori în engleză (cam prea subtile, aș zice, doar după asemenea exerciții). fratelui său:

My dear brother,

I have written to you two days ago, a little letter, but I have so much satisfaction in exercising my self in the English language that I send another letter to day.

My health and my humour are as two handsome horses well driven by a good coachman in a pretty park. The very splendid view of the sea, the beautiful weather and the picturesque nature of this land have revived me.

My fancy is now travelling in the high regions of poetry. I have profited of this favourable disposition to write some verses, and I am very happy to be acquainted again with the muse, this old coquette who had abandoned me pitilessly.

Shortly I shall send them to you as an evident proof of my fondness for the Mediteranean.

My kind companion has learned to swimm so well that she is able to cross the Bosphorus, like Lord Byron.

I finish sending a hundred kisses to my dear nieces.

Fare-well.

 

călinescu se-ntreabă cu falsă naivitate cine era acea „she”, adăugând că, în orice caz, meniurile pe care le însemna alecsandri la nisa erau pentru două persoane!

de poveste e și drama sa disperat-răsfățată de a găsi o destinație însorită și confortabilă: în iarna lui 1869 plănuia să se ducă „în Eghipet, ca să mă prejesc la soare”. […] Vreme de o jumătate de an făcuse „un voiaj foarte original à la recherche du soleil” și nu găsise pretutindenea decât iarnă, ger, ploaie, vânturi. La Viena îl prinsese vânt glacial, la Munchen două picioare de zăpadă, la Paris ploi de Boreu impetuos.

și tot așa, mereu în călătorii de plăcere, care mai de care mai exotice.

(george călinescu, istoria literaturii române…, minerva, 1985, pp. 292-293)


senzațional! patima egomaniacă a studentelor la litere (varianta necenzurată). confesiuni năucitoare

io am facut multe căcaturi pe blogul ăsta. din care cauză, uneori, mi-am și luat-o psihicește. să (nu) ne amintim, de exemplu, de melodrama mihai mindra & co. (personaj încă foarte căutat prin post-urile mele, de altfel.) la povestea cu breban mă amuzam ca poate apare breban însuși să mă desființeze, iar la textulețul recent despre masterul hiperinteresant pe care-l  fac acu tot pe la litere (c-așa mi-a fost destinul!) credeam că, cine știe, nu mă mai lasă domnii profesori să trec clasa! (ca pruasta de roxanah care sigur numai trece clasa la moangă, c-a fost nesimțită și a vorbit în timp ce el, probabil – nu bag mâna-n foc, ca n-am fost chiar acolo – debita întru abstracțiuni. celtice sau nu.) dar nu despre asta e vorba în confesiunea de față (intelectuală, desigur, pă modelul lui adrian marino, asupra căruia voi reveni cu seriozitate, fincă posed și această capacitate).

după cum bine se știe – sau nu – prin noiembrie am scos și noi, (pre-)filologii, o carte! (alfel, n-am avea sens pe lumea asta.)  un volum colectiv, scrisoarea de iubire, dragoste, amor, editura ars docendi, 2009, cu studii, eseuri, corespondențe, unele mai inedite decât altele. nu insist. în presă, ce să zic, reacțiile au fost bune, cu sau fără eforturi de diplomație. articolul deliei ungureanu (asistentă de tl tot pe la litere) abordează chestiunea cu pertinență, bun simț și, inevitabil, mici afinități – adică ea zice că noi ăștia băgați pă corespondența secolului XVIII englez, io, roxanah-bioenergizata, vinci-manelistu și emilian-drogatu, facem o treabă bună, în ciuda evidentelor noastre neajunsuri. mai e articolul lui paul cornea, adresat elegant d-nei antoaneta tănăsescu care ne-a adunat și a tras de noi, îndărătnici drăcoși ce am fost. și ar mai fi emisiunea lui dan c. mihailescu, omul care aduce cartea, care în general mă îngrețoșează de la un cap la altul, am mai spus-o, și despre care oricum le zice cu miez vinci.

în volumul cu pricina au scris 50 + 1 de uameni. luminați, informați, talentați, precum și unii mai săraci cu duhul (amin). ei, acest post le este chiar lor, celor din urmă – care vor fi cei dintâi, se știe – închinat, căci zace-n mine sămânța răului încă de când am ținut primul exemplar în mână și am frunzărit paginile pângărite de colegele noastre extasiate în febra unei scriituri demne de naivitatea oracolelor din școala primară sau de crizele identitare hormonale pubertine secretzioniste etc. mai concret, la final fiecare individ care a contribuit la frumosul volum are posibilitatea să-și conceapă o scurtă (adică de bun simț) autoprezentare, fără indicații suplimentare sau restricții. dar insist: există, din fericire, o anumită intuiție a bunului simț care ne ghidează în momentele mai mult sau mai puțin delicate și ne scoate practic din căcat. surpriza – aproape ireală – a fost să constatăm că, unora dintre creaturile care s-au semnat prin carte, această minimă conștiință de sine le este fatalmente străină. așadar, libertatea lor creatoare a… creat monștri, aproape la propriu! (io, personal!, am stat vreo 2 zile sa reformulez alea 3 randuri despre mine, cu jenă, rușine și scârbă de mine.)

iată, la întâmplare, crâmpeie din aceste ego-uri inflamate, cangrenate (menționez că selecția a fost cumplit de dificilă, m-a pus într-o situație ingrată de-a dreptul, căci materialul uman și scriptural e inepuizabil!):

Am dat la Litere pentru că m-a sfătuit o vecină […]. Când am citit prima dată Cioran am plâns și nu am ieșit din casă două zile, deși nici acum nu îl înțeleg în adevăratul sens al cuvântului.

Sunt o fire melancolică, visătoare, care se hrănește ca o gurmandă cu zâmbetele și bucuriile celorlalți atunci când ea nu le poate obține. În rest, îmi place foarte mult să dăruiesc aiurea zâmbete. (…) Sunt o persoană căreia îi place să se plimbe și prin acest lucru mă definesc complet.

(…) nu e dornică să termine facultatea, deoarece s-ar descrie ca o melancolică absolută, mereu predispusă amăgirii de a se mai uita încă o dată la pozele copilăriei și la cele mai vechi (…). Sunt un mare iubitor de Camus, de Dali, de vară, de câini și nu mă încântă nimic mai tare decât spumele învolburate și dansânde pe care marea mi le poate oferi în orice anotimp. Doar ea, marea, îmi pare frumoasă, indiferent de vârsta anului respectiv, găsindu-mi în ea partenerul de taifas.

Încă din copilărie, pasiunea pentru literatură m-a purtat pe la concursuri de literatură la care am participat susținând creații proprii de poezie și proză. Nu mă descriu ca fiind o fire melancolică, ci mai degrabă veselă și extrovertită. (…) În creațiile mele am atins teme precum: iubirea, adolescența, mitul androginului, sărăcia, avuția. (Re)citesc cu plăcere pe Kafka pentru puterea lui de a transfigura realitatea păstrându-i sensul, pe Isaac Asimov pentru imaginația constructivă în domeniul tehnicii și pe Alecsandri pentru coloratura versurilor.

Acum doi ani, lăsându-mă cuprinsă de euforia Valentine’s Day și sufocată de inimioarele chinezești de toate mărimile și formele pe care le-am respins îngrozită, i-am făcut cadou iubitului meu volumul lui Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile”. L-am parcurs pe nerăsuflate, apoi i-am scris pe prima pagină: „Citind, vei descoperi, sau, din contră, misterul se va adânci și mai tare…” O simțeam de mult timp, dar abia atunci mi-am dat seama că sunt o zână care învață să fie femeie (…). „Zâna” este o visătoare studentă la Litere, veșnic îndrăgostită de iubire.

Am început să scriu…, dar nu proză sau poezie…, ci idei, caiete întregi cu povestiri și rememorări, sentimente expuse. Să scriu doar pentru mine! Am început însă să visez că, poate, într-o zi… voi avea ocazia ca gândurile mele să fie publicate și iată că visul mi s-a împlinit.

Cunosc limba engleză de nivel avansat (scris, vorbit, citit), iar limba germană de nivel mediu (vorbit, citit) și de nivel începător (scris). (…) În ceea ce privește cunoașterea utilizării PC-ului mă descurc folosind programe ca: Microsoft Office și Internetul.

Așa sunt eu, în aparență cu capul în nori, dar în esență cu picioarele bine înrădăcinate în cel mai adânc cernoziom. Am vise ce-mi trec prin gând cu bicicleta (căci dacă ar fi trecut cu avionul probabil că aș fi fost un geniu, iar eu mi-am semnat contract să trăiesc mult…), iar unul dintre acestea nu s-a format singur, ci cu ajutorul unei minunate doamne profesoare, dumneaei mi-a pus temelia, iar eu am adăugat mortar ca să rămână veșnic și căldura sufletească, să inspire…

Îmi plac naivitatea, diminețile, imensitatea munților mă copleșește, ador privirile jucăușe și zglobii ale copiilor, finețea, misterul, dragostea sunt bătăi ale vieții, iar libertatea e a mea… Dacă nu ar fi existat termenul „libertate”, cu siguranță l-aș fi inventat. Nu-mi plac „de ce”-urile, apa rece, diplomele, falsitatea, obișnuința, banalitatea, neputința bătrânilor.

mă tem că orice comentariu – în privința stilului hiperclișeizat, a informațiilor de maximă relevanță transmise – ar fi de prisos. din masochism, aș mai continua, la categoria ‘diverse’: o tânără e născută în orașul de la malul mării, pe deasupra și îndrăgostită (ce ironie!), alta ne spune care-s punctele ei forte, alta scrie mai mult în puncte de suspensie decât în cuvinte (ceea ce nu e tocmai o idee rea, la cum se exprimă), accentuând că-i place literatura de calitate, o alta e născută în orașul de pe malul Jiului unde se află operele de artă ale lui Constantin Brâncuși (toate, probabil), Cioran e citat obsesiv (una îl citește până când uită de ea), glasul literaturii, chemarea, visarea, triumful, sunt o fire… apar cu obstinație estetică în aceste confesiuni sfâșietoare, o altă duduie este (chiar!) vicepreședintele Asociației Studenților Creștini-Ortodocși Români din București (Duamne-ajută!), iar multe altele înșiră titluri, concursuri, organizații, căcaturi de tip comunicare-relații-publice-economice-finanțe, punând accentul fie pe scindarea interioară, fie pe armonioasa colaborare, căci literele și ase-ul merg mână-n mână, se știe! în fine, o duduie, după ce-și trântește autobiografia pe trei sferturi de pagină (enorm, în context), precizează ingenuu: dacă mi-a scăpat ceva, mă găsiți la (adresa ei de mail); ce-i drept, pe mine încă mă roade curiozitatea în acest sens.

ce mi s-ar putea întâmpla acu – și ar fi supermijto! – e să mă scoată din ediția a II-a, a III-a… a cărții! mulțumesc.


amor epistolar la 6 ani

DSC01769eu aveam 6 ani, iar el 7. eu mai ramaneam un an la gradinita, iar el tocmai plecase la scoala. in urma groaznicei despartiri, a ramas epistola prezenta. urma sa i-o trimit prin sora lui, mai mica decat mine cu un an si-n aceeasi gradinita, insa destinul face ca mama sa observe, dimineata, ca ascund ceva in mana si-mi afla taina. astfel, drumul scrisorii mele se incheie inainte de a incepe. asa ne-a fost datul.


Dear colleague,

27 Oct 1906

[…]

I am glad to hear that your Russian girl is a student; uneducated persons are at present too inaccessible for our purposes. The defecation story is nice and suggests numerous analogies [!]. [..] The third to fourth year is the most significant period for those sexual activities which late belong to the pathogenic ones. […] It is not unusual for babies to soil the hands of those who are carrying them. Why should that not have happened in her case? And this awakens a memory of the father’s caresses during her infancy. Infantile fixation of the libido on the father – the typical choice of object; anal autoerotism. […] It must be possible, by the symptoms and even by the character, to recognize anal excitation as a motivation. Such people often show typical combinations of character traits. They are extremely neat, stingy and obstinate, traits which are in a manner of speaking the sublimations of anal erotism. Cases like this based on repressed perversion can be analyzed very satisfactorily.

You see that you have not bored me in the least. I am delighted with your letters.

Sincerest regards,

Yours, Dr. Freud

________________________

* scrisoarea lui Jung este… ma rog, pe celalalt blog al meu. (pentru moment nu inteleg de ce nu pot introduce linkul ala nenorocit.)


%d bloggers like this: