Tag Archives: zizek

unora le plac păroasele

[note și reflecții nocturne din articolul „shame and glory: a sociology of hair”, de anthony synnott, publicat în the british journal of sociology, vol. 38, nr. 3, sept. 1987]

încă de la pavel citire, în materie de pilozitate, cam ce-i rușinos pentru bărbat e, în schimb, motiv de mândrie pentru femeie și viceversa (vezi părul de pe cap, scurt vs lung). deși un element strict intim, evident, părul devine o marcă identitară publică absolut voluntară (ți-l ții cum ai chef, deși e, în fond, un dat biologic), cu o așa-zisă semnificație ideologică (fie că vorbim de ‘gender troubles’ & nu știu ce statement-uri personale sau de apartenența la un grup).

părul ca simbol social se discută pe trei planuri/zone: capilar, facial și de pe corp. autorul nostru vorbește chiar de o teorie a părului ca teorie a opozițiilor care reflectă practicile comune în trei propoziții:

și culoarea contează:

și acum intră și feministele în acțiune, căci revolta împotriva epilării [încă un instrument de tortură al culturii patriarhale care nu lasă natura să crească liberă în femeie, așa cum a făcut-o cel de sus] e printre activitățile lor preferate (deși ovidiu le sfătuia pe femei încă din anul 2 î.hr. să-și epileze picioarele!). ideea e că în occident, un picior păros e automat un picior de bărbat – de-aia un piept fără păr, de exemplu, e o catastrofă pentru mascul (asta poate acu 30 de ani), că uite ce zice unul dintre năpăstuiți:

revenind la feminism… niște doamne apar și scriu în revista ms (anii ’70-’80), dezlănțuind forțele naturii:

deși întotdeauna părul de pe față pentru femei e nasol, oricum ai lua-o, uneori puterea lui dumnezeu e mai mare:

aflăm că-n corporații bărbatul e bine să se țină curat, fin, dichisit, ca scos din cutie, nu rebel, cu barbă și mustăți (The response to facial hair is almost always negative in corporate situations). vedem cum relația hippie vs skinheads vs punks se definește (și) prin moda părului. și ținem minte vorba de duh (apărută printr-un ziar canadian în 1983) că a man without hair is like a ring without a diamond.

și un tabel al „normalității” la final (de unde, deci, și impactul excepțiilor).

reamintesc că articolul citat a apărut în ’87 (între timp au apărut metrosexualii și cocalarii care cred că e mișto să se penseze sau să se epileze pe picioare. ok, excludem sportivi, culturiști sau mai știu eu ce – care nu-s mai puțin respingători. dar asta-i altă discuție). dacă mai vreți să citiți despre păr – etică & estetică – am mai scris aici (venus epilată) și aici (cu žižek și niște wc-uri).

Advertisements

cu žižek

prea mișto ca s-o pierd în imediatul facebookului și să n-o bag la arhivă:

[via the onion]

și totuși, care-ar fi oare modalitățile astea, dacă ne gândim și la interviul de aici:

Q: How often do you have sex?
A: It depends what one means by sex. If it’s the usual masturbation with a living partner, I try not to have it at all.


inedit: žižek despre „doamna bovary”

That is to say, why was Madame Bovary dragged to court? Not, as it is usually claimed, because it portrays the irresistible charm of adultery and thus undermines the fundamentals of bourgeois sexual morality. Madame Bovary rather inverts the standard formula of the popular novel in which the adulterous lovers are at the end punished for their transgressive enjoyment: in this kind of novel, of course, the final punishment (mortal illness, exclusion from society) only enhances the fatal attraction of the adulterous affair, at the same time allowing the reader to indulge in this attraction without penalty. What is so profoundly disturbing and depressing about Madame Bovary is that it takes away from us even this last refuge—it depicts adultery in all its misery, as a false escape, an inherent moment of the dull and gray bourgeois universe. This is the reason why Madame Bovary had to be brought to trial: it deprives the bourgeois individual of the last hope that an escape is possible from the constraints of meaningless everyday life. A passionate extramarital liaison not only does not pose a threat to the conjugal love, it rather functions as a kind of inherent transgression that provides the direct phantasmatic support to the conjugal link and thus participates in what it purports to subvert. It is this very belief that, outside the constraints of marriage, in the adulterous transgression, we can really obtain “that,” the full satisfaction, which is questioned by the hysterical attitude: hysteria involves the apprehension that the “real thing” behind the mask of social etiquette is itself void, a mere mirage.

(”there is no sexual relationship” în lucrarea gaze and voice as love objects, renata salecl & slavoj žižek, editori)

în aceeași cheie, a sterilității fanteziei, citește žižek și eyes wide shut al lui kubrick. dar despre asta într-un episod viitor. 


%d bloggers like this: